Autoturism avariat și cu persoane sub influența alcoolului în interior, depistat de jandarmii montani în apropierea lacului Colibița

Un autoturism avariat, în interiorul căruia se aflau persoane aflate sub influența alcoolului, a fost depistat de jandarmii montani în apropierea lacului Colibița, informează Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Sâmbătă, 8 aprilie 2023, în jurul orelor 22:00, jandarmii montani care se aflau într-o acțiune de patrulare în zona lacului Colibița au depistat un autoturism care staționa pe partea carosabilă a DJ 172D, chiar în zona barajului de acumulare. Inițial, jandarmii montani au crezut că cineva ar putea avea nevoie de sprijin și s-au apropiat de autoturism. Însă, jandarmii montani au observat că persoanele din interiorul autoturismului se aflau într-o vădită stare de ebrietate. Mai mult decât atât, autoturismul prezenta avarii în partea stânga față”, a precizat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.

Jandarmii au luat imediat legătura cu polițiștii Secției 2 de Politie Prundu Bârgăului, aceștia fiind chemați la fața locului pentru a efectua cercetări în acest caz.

FOTO: Jandarmeria Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *