Autovehiculele înmatriculate în alte state, în atenția polițiștilor. Unele nu aveau ITP sau RCA

Poliţiştii rutieri din țară au verificat, pe parcursul a două zile, aproape 3.800 de autovehicule înmatriculate în alte state, în cadrul unei acţiuni desfăşurate la nivel naţional pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi faptelor antisociale în care sunt implicate astfel de vehicule. Acțiunea s-a desfășurat și la nivelul județului Bistrița-Năsăud.

”Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru reducerea numărului şi consecinţelor accidentelor rutiere grave, la nivel naţional, în zilele de 29 și 30 aprilie 2020 au fost organizate acţiuni pentru verificarea legalităţii documentelor prezentate de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state”, arată Poliția Română.

În cadrul acţiunii desfăşurate au acţionat zilnic, în medie, 1.680 de poliţişti rutieri, fiind verificate 28.289 de autovehicule, dintre care 3.799 erau înmatriculate în alte state.

De asemenea, au fost aplicate 7.124 de sancţiuni contravenţionale, din care 5.877 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state le-au fost aplicate 568 de sancţiuni contravenţionale.

Totodată, la nivel naţional, au fost reţinute 635 de permise de conducere (22 conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state) şi au fost retrase 294 de certificate de înmatriculare (57 de certificate eliberate de autorităţi din în alte state). Dintre certificatele de înmatriculare reţinute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 26 au fost reţinute pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi 29 pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto.

De asemenea, au fost constatate 118 infracţiuni, din care 13 săvârşite de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.

Circa 800 de autovehicule, dintre care aproape 100 înmatriculate în alte state, verificate în Bistrița-Năsăud

În ceea ce privește situația de la nivelul județului Bistrița-Năsăud, în timpul acțiunii, au fost oprite 817 autovehicule care circulau pe șoselele din județ, circa 100 fiind înmatriculate în alte state.

”La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, 36 de polițiști rutieri au verificat, pe parcursul celor 2 zile, 817 autovehicule, dintre care 97 înmatriculate în alte state. Pentru neregulile constate, au fost aplicate 69 de sancțiuni contravenționale, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată au fost reținute 4 permise de conducere și 11 certificate de înmatriculare au fost retrase”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

La nivel național, în primele 3 luni ale anului 2020, autovehiculele înmatriculate în alte state au fost implicate în 283 de accidente rutiere, soldate cu decesul a 31 de persoane, rănirea gravă a 86 de persoane şi rănirea uşoară a altor 308.