Avansări în grad la Jandarmeria Bistriţa

Cu prilejul Zilei Naționale a României, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistriţa-Năsăud, în cadrul unei ședinţe festive restrânse, a avut loc avansarea în grad a 10 cadre militare.

”Au fost prezentate ordinele de avansare în gradul militar următor, înainte de expirarea stagiului minim, pentru patru ofițeri și șase subofițeri, care îndeplinesc condiţiile legale şi care au obținut rezultate foarte bune în activitate”, a declarat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, avansarea în gradul următor a jandarmilor, înainte de îndeplinirea stagiului minim în grad, se poate face cu ocazia Zilei Naţionale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române.