Aveți grijă pe cine primiți în chirie! A amanetat televizorul din apartamentul în care locuia cu chirie

 

Surpriză pentru proprietarul unui apartament din municipiului Bistrița. După ce a închiriat locuința unui tânăr din localitatea Țagu, proprietarul s-a trezit că acesta i-a amanetat televizorul din casă. 

Luni, un bărbat din Bistrița a sesizat polițiștii cu privire la faptul că un tânăr de 20 de ani, din Țagu, care locuia cu chirie în apartamentul său din Bistrița, i-a  sustras un televizor în valoare de 2.500 lei, pe care ulterior l-a amanetat”, se arată într-un comunicat de presă al Inspctoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au recuperat prejudiciul și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.