Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia unor minori care ar fi fost traficaţi în Bistriţa-Năsăud

 -  -  6358



Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia unor minori traficaţi în Bistriţa-Năsăud. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor”, a precizat Matei Vîrtosu, purtătorul de cuvânt al instituției Avocatul Poporului.

Reacția instituției a venit ca urmare a relatărilor din presa locală privind săvârșirea unor infracțiuniuni de trafic de minori.

Reamintim că, luna trecută, procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa-Năsăud au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza județului, la locuințele a trei suspecți, cercetaţi pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de minori.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2016 – 2019, o tânără de 20 de ani, din Sigmir, şi un bărbat de 63 de ani, din localitatea Chiochiș, ar fi recrutat o minoră, pe care ar fi găzduit-o şi ar fi determinat-o să practice prostituţia. De asemenea, un tânăr de 22 de ani, din Viișoara, ar fi recrutat, în cursul anului 2018, o minoră, ar fi găzduit-o și determinat-o să practice prostituția.

Despre acest subiect Ziar de Bistrița a scris AICI.

6 bookmark
0 notes
83 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.