Băcăuan cu permisul suspendat, depistat în trafic, de polițiștii din Năsăud

Un tânăr din județul Bacău a fost prins de polițiștii din Năsăud în timp ce conducea fără permis o mașină pe un drum comunal din localitatea Cepari.

”La data de 28 iulie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit pentru control, pe Drumul Comunal 35,  în localitatea Cepari, un autoturism înmatriculat în Bacău. La volan a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din Săuceşti, judeţul Bacău, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta figurează ca având dreptul de a conduce suspendat. Conducătorul a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din Năsăud, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 335 din Codul penal.