Bănuit de comiterea a două furturi, reținut de polițiști

Un tânăr de 24 de ani din județul Botoșani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Bistrița-Năsăud, acesta fiind bănuit că a comis două furturi, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

”Din investigațiile efectuate, a reieșit faptul că, la data de 13 august, tânărul, în timp ce se afla într-un local public din Tiha Bârgăului, ar fi sustras de pe tejghea suma de 1.300 de lei. Totodată, la data de 14 august, în timp ce se afla într-un alt local, în Prundu Bârgăului, ar fi sustras suma de 690 de lei, dintr-un portofel aflat pe tejghea. În ambele cazuri, prejudiciile au fost recuperate”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, instanță care a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile a acestuia.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului.