Bărbat care ar fi obținut zeci de mii de euro de la un bistrițean, reținut de polițiști

Un bărbat din județul Galați a fost reținut de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, acesta fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Mai exact, oamenii legii cred că el ar fi obținut zeci de mii de euro de la un bărbat din Archiud pentru construcția unei case, dar nu a mai executat lucrările promise.

”La începutul lunii august, anul acesta, la Poliţia Municipiului Bistriţa a fost înregistrată plângerea unui bărbat, victimă a infracțiunii de înșelăciune. Acesta a adus la cunoștința polițiștilor faptul că ar fi contractat un bărbat de 59 de ani din Ivești, județul Galați, care s-ar fi angajat să efectueze construcția unei case modulare pe structură metalică cu suma de 15.000 de euro, în localitatea Archiud. Ulterior, gălățeanul ar fi solicitat și obținut de la bărbatul din Archiud, suma de 88.700 de euro, fără însă a finaliza construirea casei pe structură metalică”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Oamenii legii au reușit să îl identifice pe bărbatul din județul Galați și față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi dispusă și o măsură preventivă față de acesta.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările în acest caz, pentru a documenta întreaga activitate infracţională a bărbatului din județul Galați.