Bărbat cercetat de polițiști pentru că și-ar fi însușit un telefon pe care l-ar fi găsit într-un taxi

Un bărbat din Bistrița este cercetat de polițiști pentru că și-ar fi însușit un telefon pe care l-ar fi găsit într-un taxi.

”Polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au identificat autorul însușirii fără drept a unui bun găsit sau ajuns din eroare la făptuitor. În fapt, la data de 13 iulie, în timp se deplasa cu un autoturism taxi, un bărbat de 39 de ani din municipiul Bistrița ar fi găsit pe bancheta din spate a acestuia un telefon mobil, pe care și l-ar fi însușit pe nedrept. Valoarea prejudiciului cauzat, de 3.200 de lei, a fost recuperat în totalitate, telefonul fiind restituit persoanei vătămate”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Polițiștii atrag atenția că, potrivit Codului Penal, fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă.