Bărbat decedat după ce căruţa în care se afla a fost lovită de o autoutilitară

Un bărbat din localitatea Silivașu de Câmpie și-a pierdut viața vineri seara, în urma unui accident rutier produs pe DN 16, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul se afla într-o căruță și că aceasta a fost acroșată de o autoutilitară.

”Aseară, 24 martie, polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Secției 3 Poliție Rurală Lechința au intervenit pentru efectuarea de verificări în cazul unui accident rutier, produs pe Drumul Național 16, în localitatea Draga (comuna Silivașu de Câmpie). Din primele date, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 45 de ani, din județul Bihor, a acroșat un atelaj hipo cu care de deplasa un bărbat, de 72 de ani, din Silivașu de Câmpie. Din nefericire, accidentul s-a soldat cu decesul bărbatului de 72 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.