Bărbat din Bistrița, găsit mort într-o mașină parcată pe strada Alexandru Odobescu din municipiu

Un bărbat din Bistrița a fost găsit, miercuri dimineața, decedat într-o mașină care era parcată pe strada Alexandru Odobescu din municipiu. Poliția a început o anchetă în acest caz.

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a îl salva pe bărbat. Acesta era deja decedat când au ajuns echipajele în zonă.

”S-a deplasat un echipaj cu medic al SAJ care nu a mai avut ce să facă decât să constate decesul bărbatului. Nu s-a impus începerea manevrelor de resuscitare, întrucât acesta prezenta deja rigiditate cadaverică”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a început o anchetă în acest caz și va stabili circumstanțele exacte în care a decedat bărbatul.

”În această dimineață, polițiștii au fost sesizați prin 112, cu privire la faptul că într-o mașină parcată pe o stradă din municipiul Bistrița se află o persoană în stare de inconștiență. Cazul a fost preluat de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, iar la fața locului, în urma verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Bistrița care, din nefericire, era decedat. În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, urmând a fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.