Bărbat din județul Arad, cu dosar penal; i-ar fi dat țeapă unui tânăr din Negrilești

Un bărbat din județul Arad s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru înșelăciune, după ce acesta i-ar fi dat țeapă unui tânăr din Negrilești, care a comandat de pe internet o piesă auto, a plătit în avans pentru ea, dar nu a mai primit ceea ce a comandat.

La data de 14 aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit. În fapt, un tânăr de 24 de ani, din Negrilești, a sesizat că, la data de 23 martie 2021, a  achitat suma de 490 de lei, avans pentru o piesă auto ce urma să-i fie livrată într-un termen de 5-7 zile, însă ulterior nu a mai putut lua legătura cu reprezentantul societății comerciale. Avansul l-a depus în contul unei firme de dezmembrări din județul Arad, în urma unui anunț postat pe un site de vânzări online. A fost identificat reprezentantul acesteia, un bărbat de 65 de ani, din Arad, iar polițiștii specializați în investigarea criminalității economice continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru înșelăciune”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Pentru a nu deveni victimele acestor fraudele comise în  mediul online, polițiștii fac o serie de recomandări:

  • Achiziționați bunuri din surse sigure, folosind site-uri de comerț online pe care le cunoașteți sau pe care le-ați mai folosit și verificați recenziile comerciantului înainte de a achiziționa produsul.
  • Păstrați întotdeauna documentele referitoare la plățile pe care le-ați efectuat online. Acestea pot fi folosite pentru stabilirea termenilor și condițiilor vânzării sau pentru a face dovada că ați plătit pentru bunuri.
  • Evitați să faceți cumpărături pe site-uri care nu folosesc un serviciu de tip ”full authentification”(Verified by Visa / MasterCard Secure Code).
  •  Dacă efectuați cumpărături pe site-uri de comerț online de la persoane fizice, nu trimiteți banii în avans. Folosiți un serviciu cu plata ramburs (achitarea costurilor de către destinatar la momentul livrării bunului) pentru a verifica bunurile achiziționate.
  •  Efectuați o verificare faptică a bunului pe care urmează să îl cumpărați pentru a vă asigura că acesta există în materialitatea lui așa cum este prezentat în anunțul/postarea online, precum și pentru a verifica existența eventualelor defecte.
  •  Evitaţi achiziţia de mărfuri oferite la preţuri mult mai mici decât preţul real, verificați valoarea reală a bunurilor pe site-urile de comerț autorizate. Indiferent de natura bunurilor postate nu reacționați precipitat la astfel de ,,oferte”, nu uitați faptul că expresia ,,prea bun ca să fie adevărat” se aplică în unele cazuri, iar un aparent chilipir se poate ,,concretiza”  într-o pagubă semnificativă.
  • Pentru a achiziționa bunuri cu o valoare ridicată, folosiți plăți prin ordin de plată cu confirmare, modalitate prin care banca reține suma de bani aferentă tranzacției pe care ulterior o deblochează și transmite vânzătorului ulterior unei confirmări primite de la cumpărător.
  •  Efectuați un minim de verificări cu privire la entitatea cu care intenţionaţi să demaraţi relaţii comerciale, verificați cu atenție adresa e e-mail de pe care s-a transmis corespondența și nu efectuaţi tranzacţii bancare până nu obţineţi de la unitatea dumneavoastră bancară toate datele corespondente titularului contului bancar.
  •  Asigurați-vă că transferul informațiilor se face în mod securizat. Verificați existența simbolului de tip lacăt în bara URL și folosiți un protocol HTTPS sau SSL atunci când navigați pe internet.
  •  Nu în ultimul rând, asigurați-vă că persoana cu care interacționați în mediul online este reală și nu folosește nume sau calităţi mincinoase.