Bărbat rănit după ce căruța în care se afla a intrat într-un gard, la Sărata

FOTO: arhivă

Un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită a avut loc marți seara pe Drumul Județean 154, în localitatea Sărata.

La locul evenimentului, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au constatat că ”un atelaj hipo, condus de un bărbat de 57 de ani, din localitate, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În urma accidentului, bărbatul a fost rănit și a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportat la spital. Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat valoarea de 1,25mg/l alcool pur în aerul expirat”.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj de terapie intensivă mobilă. Victima era conștientă, cu traumatism cranian și facial. După stabilizare, bărbatul a fost evacuat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale amănunțite.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz.