Bărbatul care a amenințat că își dă foc în parcarea din fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud a fost reținut pentru 24 de ore

 -  -  1138


Bărbatul care a amenințat că își dă foc în parcarea din fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud a fost reținut pentru 24 de ore, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud. UPDATE: Bărbatul a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

”La data de 15 iunie, bărbatul de 73 de ani, din Bistrița Bârgăului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și va fi prezentat Judecătoriei Bistrița cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Reamintim că, la data de 9 iunie, în timp ce se afla într-o mașină parcată în Piața Petru Rareș, în zona Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, bărbatul a amenințat că se sinucide.

La fața locului au fost dirijate imediat mai multe echipaje de la Ordine Publică și Rutieră care au asigurat și delimitat perimetrul și au evacuat autovehiculele din apropiere. În zonă au fost direcționate echipe de jandarmi, precum și echipaje medicale. Totodată, a intervenit la fața locului o echipă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar un negociator din cadrul aceluiași serviciu a purtat discuții cu bărbatul în cauză.

Operațiunea s-a încheiat după câteva ore, echipajele de intervenție reușind să îl scoată pe bărbat în siguranță din mașină.

Ziar de Bistrița a relatat despre acest subiect la vremea respectivă:

ACTUALIZARE

Deși bărbatul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile în cazul acestuia.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale.

0 notes
263 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *