Bărbatul care a decedat în timp ce se afla în carantină NU avea COVID-19

Bărbatul în vârstă de 51 de ani care a fost găsit mort într-o cameră dintr-un centru de carantină din Bistrița-Năsăud nu era infectat cu noul corovirus, a anunțat Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Referitor la bărbatul de 51 de ani aflat în carantină instituționalizată și care a decedat în data de 3 iunie, în urma efectuării unei testări pentru verificarea prezenței coronavirusului, rezultatul a fost negativ”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

În acest caz a fost efectuată necropsia, urmând ca în urma acesteia să se stabilească cu exactitate cauza decesului. Autoritățile așteaptă acum rezultatele necropsiei.

Reamintim că bărbatul care a decedat s-a întors din Germania pe data de 22 mai. Atunci i s-a impus măsura izolării la domiciliu, însă, la data de 25 mai, autoritățile au constatat că acesta nu a respectat măsura izolării la domiciliu, motiv pentru care a fost plasat în carantină instituționalizată, sub pază, într-un centru de carantină de la Colibița. Din păcate, la data de 3 iunie, bărbatul a fost găsit mort, chiar în camera în care era cazat.

Ziar de Bistrița a relatat despre acest caz: