Bărbatul ucis la Bistrița de furtună va fi condus mâine pe ultimul drum. Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuț, va oficia slujba de înmormântare

Furtuna puternică care s-a abătut asupra județului Bistrița-Năsăud a provocat decesul a două persoane.

Unul dintre bărbații decedați avea 57 de ani și era din municipiul Bistrița. Acesta a fost surprins de creanga unui copac în timp ce se afla în Parcul Municipal, la plimbare împreună cu familia. Bărbatul a primit primul ajutor de la medicii bistrițeni, însă, toate eforturile de resuscitare au fost în zadar, iar medicii au fost nevoiți să constate decesul. Victima era administratorul unei firme care pregătea viitori șoferi – Școala de șoferi Profesional Auto Bistrița.

Înmormântarea bărbatului va avea loc mâine, de la ora 14:00, la Capela de pe strada Tărpiului, slujba urmând să fie oficiată de Mitropolitul Clujului – Înalt Preasfințitul Andrei Andreicuț.

În ceea ce privește cea de-a doua victimă decedată, este vorba despre un bărbat în vârstă de peste 40 ani, din localitatea Molişet, care se afla în vizită la rude în Borleasa.

În total, 17 persoane au suferit răni și au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma furtunii de duminică după-amiază.

2 comments

  1. Odihnește-te în pace suflet bun…

  2. grigoras lucian cristian

    acel domn ce a murit in parcul mare era un domn cu inima prea mare ptr toata mafia BISTRITEANA aviss!!!!!CRETU!!!!!! ce era mai important?????un pom vechi sau o viatza de om?????sa va fie rusine HOTILOR CE SUNTETI !!!!!acel om nu a furat pe nimeni,,,,cum faceti voi!!!!!!