Bariera de la Viișoara, prima barieră din Bistrița-Năsăud instalată potrivit legii inițiate de deputatul PMP Ionuț Simionca

 

 

Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, salută instalarea barierelor la nivelul trecerii cu calea ferată de la Viișoara și consideră că punerea acestora în funcțiune va contribui la salvarea de vieți omenești. Barierele, aflate în perioada de probe, vor fi puse oficial în funcțiune vineri, 4 octombrie.

”M-am bucurat să văd că, după doi ani de muncă în Parlament, am reușit instalarea barierei la nivel cu calea ferată la Viișoara, într-un loc în care s-au pierdut vieți omenești nevinovate. Iată că legea mea, care prevede instalarea de bariere și semnale luminoase pe drumurile principale, va aduce un plus de siguranță celor aflați în trafic și va contribui la salvarea de vieți omenești. În memoria celor care și-au pierdut viața în accidentele cumplite de la Viișoara, m-am simțit dator să promovez un act normativ care să ne asigure că asemenea tragedii nu se vor mai întâmpla”, a declarat parlamentarul bistrițean.

Ionuț Simionca este unic inițiator al Legii nr. 154 din 26 iunie 2018, care impune Ministerului Transporturilor obligativitatea efectuării unor lucrări pentru creșterea siguranței traficului rutier și feroviar. Conform actului normativ, de la 1 ianuarie 2019 a devenit obligatoriu pentru administratorii căilor ferate să asigure vizibilitatea trecerilor la același nivel cu calea ferată prin curățarea vegetației pe o rază de 150 de metri, iar până la 1 ianuarie 2020 toate aceste treceri care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere trebuie să fie prevăzute cu bariere sau semibariere.

După finalizarea, în Bistrița, a barierei de la Viișoara, urmează cea de pe strada Lucian Blaga. Este obligatoriu însă ca proiectul să meargă mai departe. În localitățile Livezile și Prundul Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud, unde aceste bariere trebuie obligatoriu instalate”, a mai spus Ionuț Simionca, deputat PMP de Bistrița-Năsăud.

FOTO: www.adevarul.ro

One comment

  1. Gresit! Această barieră nu este prima din Bistrița – Năsăud, este prima din orașul Bistrița! În județul Bistrița-Năsăud este a doua, prima fiind montată in orașul Năsăud in luna iulie!