Batalionul 405 Sprijin Logistic ”Năsăud”, la 20 de ani de activitate

Batalionul 405 Sprijin Logistic ”Năsăud” a împlinit 20 de ani de la înființare, momentul fiind marcat printr-o ceremonie militară și religioasă.

La ceas aniversar, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a transmis un mesaj.

Mereu când mă aflu în fața voastră, simt că sunt în fața unor oameni care scriu istoria țării noastre cu patriotism și, mai ales, demnitate. Aniversarea celor 20 de ani de activitate, 20 de ani cu antrenamente, aplicații, misiuni, este un eveniment important și mă bucur că mă aflu în fața voastră pentru a vă transmite respectul pe care vi-l port. Aveți admirația noastră, a tuturor celor ce iubim România și suntem conștienți de ceea ce înseamnă pacea și care este rolul uniformei militare. Vă mulțumim pentru profesionalismul cu care îndepliniți fiecare misiune din țară sau din străinătate, în teatrele de operații unde deveniți ambasadori ai României! Vă doresc mult succes în continuare!”, a transmis Stelian Dolha.

La rândul său, primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a dat o veste bună militarilor.

De anul viitor, lucrările care vor începe pentru cele 72 de locuințe din cartierul Subcetate înseamnă și construirea unui bloc ANL cu 36 de apartamente pentru militarii bistrițeni. Așa cum ei ne sunt mereu alături la greu, și administrația locală vrea să le ofere condiții mai bune de trai la Bistrița”, a spus Ioan Turc.

În cadrul ceremoniei, în semn de apreciere pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor și obținerea unor rezultate deosebite, au fost acordate distincții:

  • Emblema de Onoare a Forțelor Terestre – locotenent colonel Cioancă Florin-Ioan, maior Fodor Cristian, plutonier adjutant principal Bora Ioan;
  • Emblema de merit În Serviciul Armatei Române – clasa a III-a – maior Romonți Cosmin-Arian, plutonier adjutant Runcan Alexandru, plutonier Musca Flaviu-Aurelian, caporal clasa a II-a Căluș Vasile;
  • Emblema de Merit în Slujba Păcii clasa a III-a: plutonier Popovici Petre, caporal clasa a II-a Dosan Florin.

Batalionul 405 Sprijin Logistic ,,NĂSĂUD” a fost înființat la 15 iulie 2001 în urma desființării Batalionului 405 Școală de șoferi și a Companiei 466 Logistică subordonată Brigăzii 81 Mecanizată în localitatea Bistrița, ocupând încă de la înființare un rol important în structura acestei brigăzi.

De la înființare, batalionul a executat misiuni de sprijin logistic în folosul unităților subordonate Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan’’, atât pe teritoriul național cât și pentru structurile brigăzii nominalizate să participe în teatrele de operații. În cadrul detașamentelor românești ce au executat misiuni sub egida O.N.U, N.A.T.O și U.E, au participat aproximativ 100 de militari din cadrul batalionului în teatrele de operații din Afganistan, Irak, Bosnia- Herțegovina, Kosovo și Angola.

One comment

  1. Locuințele pe care primarul Ioan Turc intentionează să le construiască in cartierul Subcetate pentru pentru militarii bistrițeni au legătură cu promisiunile neonorate de fostul primar Ovidiu Crețu încă de mai bine de 10 ani, când acesta a negociat rezilierea contractului de concesiune cu MApN, care administra un teren al Primăriei, de 56 ha, în zona Dealului Cocos unde funcționa Poligonul militar de antrenament de la Unirea. Fostul primar dorea să elibereze terenul pentru investițiile păguboase gândite în „Wonderland”. Până la urmă aici nu s-a nu s-a întâmplat mare lucru, înafară de Pârtia de schi „Cocos”. Ca să pună mâna pe terenul de pe Dealul Cocoşului, unde Brigada 81 Mecanizată avea poligonul de antrenament, Creţu le-a promis militarilor bistriţeni un teren la schimb, dar şi apartamente ANL pentru cei care stau cu chirie. Conform HG297/2015, Consiliul Local al Municipiului Bistrița va transmite în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, conform legii, un număr de 120 de unități locative, situate în 3 blocuri, împreună cu terenul aferent acestora, realizate prin programe derulate de Agenția Națională pentru Locuințe pe un teren pus la dispoziție de către Primăria Municipiului Bistrița, identificat în CF Bistrița nr. 52581, nr. cadastral 14850, în termen de 7 ani de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Nimic din toate aceste promisiuni nu s-au materializat, iar hotărârea de guvern urmează să ajungă la scadentă după 7 ani, adică în 2022.
    La fel si schimbul de teren dintre Armată şi Primăria Bistriţa, iniţiat de primarul Ovidiu Creţu, pentru complexul sportiv din Unirea s-a dovedit până la urmă o mare ţeapă. Înţelegerea privind schimbul de terenuri a fost parafată în luna decembrie 2014, iar de atunci timpul a curs ireversibil, fiindcă nimic nu s-a mai întâmplat în sensul respectării acesteia.