Beneficiau lunar de indemnizații cuprinse între 4.000 și 7.000 de lei, dar le-ar fi obținut cu ajutorul unor documente false. Polițiștii au intrat pe fir

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Bistrița-Năsăud au întocmit trei dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. În aceste dosare sunt cercetate trei persoane care sunt bănuite că ar fi obținut indemnizații de creștere a copilului cu acte false.

Într-unul dintre cele trei dosare este cercetată o femeie de 31 de ani din Bistrița.

Potrivit polițiștilor, ”din 2019 și până în prezent, aceasta ar fi solicitat acordarea indemnizației de creștere a copilului, declarând în mod fals că ar fi desfășurat activități independente și că ar fi obținut venituri în urma desfășurării acestor activități în lunile anterioare nașterii copilului, beneficiind astfel pe nedrept de indemnizația de creștere a copilului, respectiv 4.894 lei/lună”

În cel de-al doilea dosar este cercetată tot o femeie, de 29 de ani din Bistrița.

”Din 2019 și până în 2020, aceasta ar fi solicitat acordarea indemnizației de creștere a copilului, totodată declarând în mod fals că ar fi desfășurat activități independente și că a obținut venituri în urma desfășurării acestor activități în lunile anterioare nașterii copilului, beneficiind astfel pe nedrept de indemnizația de creștere a copilului, respectiv 6.786 lei/lună”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

De asemenea, în cel de-al treilea dosar este vizat un bărbat de 32 ani din Spermezeu.

”Din 2019 și până în 2020, acesta ar fi solicitat acordarea indemnizației de creștere a copilului, totodată declarând în mod fals că ar fi desfășurat activități independente și că a obținut venituri în urma desfășurării acestor activități în lunile anterioare nașterii copilului, beneficiind astfel pe nedrept de indemnizația de creștere a copilului, respectiv 4.562 lei/lună”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

În toate aceste cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.