FOTO: Biciclist accidentat de un autoturism pe strada Libertății din Bistrița

FOTO: Radu Sîrbu - Mesager24.ro
FOTO: Radu Sîrbu - Mesager24.ro

Un biciclist a fost accidentat de un autoturism în timp ce se deplasat pe strada Libertății din Bistrița. Se pare că victima este inconștientă.

”Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD intervine în municipiul Bistrita, pe strada Libertății (zona pasarelei) unde un biciclist a fost accidentat de un autovehicul. Din primele informații, victima este inconștientă”, a transmis Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Intervenția este în desfășurare.

ACTUALIZARE 1

Victima accidentului rutier este un bărbat de 47 de ani din Bistrița. Acesta a fost accidentat de un autoturism condus de o tânără din Sărata.

Conform primelor date, la intersecția străzilor Libertății cu Simpozionului, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Bistrița, care se deplasa pe bicicletă, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers, moment în care a fost accidentat de un autoturism care circula pe direcția Bistrița-Sărata”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliției Bistrița-Năsăud

Conducătoarea auto, o tânără de 21 de ani, din Sarata, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Biciclistul nu a putut fi testat, fiind preluat de echipajele medicale.

Continuă cercetările în acest caz polițiștii Biroului Rutier.

FOTO: Radu Sîrbu – Mesager24.ro

ACTUALIZARE 2

”Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a găsit victima – un bărbat în vârstă de aproximativ 47 de ani – în stare de inconștiență (comatoasă) – politraumatizat. A fost stabilizat, intubat și transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, au precizat reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.