Biciclist găsit decedat pe marginea unui drum județean din Bistrița-Năsăud

Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit astăzi pe marginea DJ 173, între localitățile Teaca și Ocnița.

”Astăzi, în jurul orei 11.00, a fost sesizat prin 112 faptul că pe drumul județean 173, între localitățile Teaca și Ocnița, o persoană a căzut și se află în stare de inconștiență. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Bistrița, iar ca urmare a primelor verificări efectuate a reieșit faptul că acesta se deplasa pe bicicletă și, la un moment dat, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe acostament. Din păcate, bărbatul a decedat”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În cauză urmează a fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.