Bilanțul Poliției în Bistrița-Năsăud: Sute de amenzi și zeci de permise reținute

Circa 270 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii bistrițeni în perioada 2 – 5 ianuarie. În plus, 37 de conducători auto au rămas fără permis ca urmare a încălcării normelor rutiere în vigoare.

Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră acționează în permanență pentru siguranța traficului rutier, prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Acțiunile rutiere din ultimele zile au avut scopul de a crește gradul de siguranță rutieră prin depistarea în trafic a tuturor celor care încalcă regulile de circulație și pun în pericol siguranța atât a lor, cât și a celorlalți participanți la trafic.

”Cu ocazia acțiunilor desfășurate în perioada 2-5 ianuarie, polițiștii au aplicat peste 270 de sancțiuni, majoritatea conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de peste 121.000 de lei. De asemenea, ca urmare a încălcării normelor de circulație, polițiștii de la rutieră au reținut 37 de premise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Infracțiuni constatate în flagrant, pe raza județului.

La data de 4 ianuarie, în jurul orei 03.50, în cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Biroului Rutier au depistat și oprit o tânără de 25 de ani, din  Lunca Ilvei, care conducea un autoturism. Aceasta a fost depistată pe raza municipiului Bistrița, iar în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 0.51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 3 ianuarie, polițiștii din Sângeorz-Băi l-au depistat în trafic pe un tânăr de18 ani, din Lunca Ilvei, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 172D, pe raza localității de domiciliu. Fiind efectuate verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și au întocmit dosar penal.

***

La data de 4 ianuarie, polițiștii Serviciului Rutier l-au depistat și oprit în trafic pe un bărbat de 34 ani, din Tureac, care conducea un autoturism pe drumul național 17, pe raza localității de domiciliu. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

***

La data de 5 ianuarie, ora 00.10, pe un drum comunal din localitatea Anieș, polițiștii l-au depistat și oprit în trafic pe un bărbat de 36 de ani, din Maieru, care conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. La aceeași dată, patru ore mai târziu, pe drumul național 17D, în Anieș, polițiștii l-au depistat pe un bărbat de 33 de ani, din Rodna, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,48 mg/l alcool pur în aerul expira. În ambele cazuri, polițiștii din Sângeorz-Băi au fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului sau altor substanțe.

***

În noaptea de 05/06.01.2020, în jurul orei 03.50, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism care circula pe o stradă din Bistrița. A fost identificat conducătorul auto, un tânăr de 20 de ani din Șieu, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii  de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

***

Tot în noaptea de 05/06.01.2020, polițiștii l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat în vârstă de 31 de ani, care conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat alcoolscopic rezultatul fiind negativ. A fost întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii  de conducerea unui vehicul fără permis de conducere polițiștii din Bistrița.