A salvat viața unei femei care căzuse în apă! Andrei Moldovan un viitor polițist, de pus la gazetă la rubrica: „așa DA!”

Sâmbătă după-masă, în jurul orei 17.00, un apel pe numărul unic de urgență 112 a anunțat dispeceratul integrat ISU – SAJ despre faptul că, pe raza localității Buduș, o femeie în vârstă de 58 de ani căzut în albia unui pârâu, la o adâncime de cca. 3 – 4 m. Au fost alocate, de urgență, un echipaj de la Serviciul de Ambulanta Judetean Bistrita-Nasaud și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

 

d5

x5

 

 

 

 

 

 

Până la sosirea echipajelor medicale, un tânăr viitor polițist, Andrei Moldovan, elev în anul 2 la Școala de Agenți din Cluj Napoca, aflat în practică în localitatea de domiciliu, a dat dovadă de prezență de spirit și curaj. Acesta locuiește la aproximativ 50 de m față de locul incidentului și imediat ce a ajuns lângă femeie a început să îi facă masaj cardiac până la sosirea echipajelor medicale care au preluat victima. După câteva minute, femeia a fost scoasă din stop cardiorespirator și transportată de către echipajul de terapie intensivă mobilă la UPU SMURD pentru investigații medicale.

Andrei Moldovan este fost practicant de judo și în ultimii ani s-a antrenat la clubul de kickboxing Profesional Fight Gym alături de care a participat la mai multe competiții de arte marțiale.

z1

x4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

”Felicitări, Andrei! Avem convingerea că vei fi un adevărat profesionist!”, a transmis ISU Bistrița prin intermediul paginii de facebook prin care a mediatizat acest caz.