BISTRIȚA: A intrat cu ATV-ul într-un stâlp

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs duminică dimineața, pe strada Calea Moldovei din municipiul Bistrița. Șoferul unui ATV a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un stâlp. În urma accidentului, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Când au ajuns la fața locului, medicii au găsit victima conștientă.

Aceasta prezintă un traumatism craniocerebral și este transportată la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Bistrița pentru continuarea investigațiilor medicale” a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Polițiștii bistrițeni efectuează cercetări în zonă pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc accidentul.

ACTUALIZARE

Un bărbat în vârstă de 36 ani, din Bistrita, în timp ce conducea un ATV prin localitate, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul acestuia, intrând în coliziune cu un indicator rutier. În urma accidentului, bărbatul a  fost rănit, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare, polițiștii rutieri efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului” a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

FOTO: arhivă