Bistrița-Năsăud, sub cod portocaliu de ploi abundente

Județul Bistrița-Năsăud este vizat de o nouă avertizare meteorologică de vreme rea.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 2 septembrie, ora 12:00 – 3 septembrie, ora 10:00, va fi în vigoare o avertizare cod portocaliu de ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată.

În intervalul menționat, în Oltenia, Transilvania, local în Maramureș, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și izolat în Oltenia peste 70…80 l/mp. În sud-est, aversele vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii”, precizează ANM.

În același interval, mai multe județe din țară se vor afla sub avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ. ”În vestul, estul și sud-estul țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp. Local în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, mai ales seara şi noaptea, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Începând din dimineața zilei de sâmbătă (3 septembrie), aversele se vor restrânge spre sud-estul și estul țării”, adaugă ANM.

Totodată, în intervalul 2 septembrie, ora 15:00 – 3 septembrie, ora 03:00, va fi în vigoare și o avertizare cod roșu de ploi abundente, vizate fiind trei județe din țară.

”Local în județul Vâlcea, în zona montană și submontană a județelor Gorj și Argeș se vor acumula cantități de apă de 70…90 l/mp și izolat peste 100 l/mp”, completează ANM.