Bistrițean care a găsit peste 300 euro pe stradă, dat exemplu de Poliție

Un bărbat din Bistrița, care a găsit în apropierea unui magazin din oraș suma de 310 euro și care a predat banii Poliției pentru a fi restituiți proprietarului, a fost dat exemplu de Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Ieri, la sediul Poliției Municipiului Bistrița s-a prezentat domnul Itrope, un bistrițean de 56 de ani care avea să-i facă ziua mai frumoasă, în prag de sărbători, unui alt bărbat care își pierduse o sumă de bani. Domnul Itrope a găsit ieri dimineață, în apropierea unui magazin din Bistrița, suma de 310 euro și o chitanță, pe care le-a înmânat polițiștilor pentru a fi restituite proprietarului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud într-un comunicat.

Polițiștii au stabilit identitatea proprietarului, un bărbat de 51 de ani, din Bistrița, pe care l-au contactat pentru a-i înmâna banii pierduți.

Acesta i-a transmis, prin intermediul polițiștilor, mulțumiri din suflet domnului Itrope pentru gestul de bine. Îi mulțumim și noi și sperăm să inspire cât mai mulți oameni care, într-o situație similară, să acționeze exact la fel!”, a mai completat IPJ Bistrița-Năsăud.