Bistrițeni, puteți face propuneri pentru ”Premiile anuale ale municipiului Bistrița”

 -  -  11179


 

 

 

Consiliul Local şi Primăria municipiului Bistriţa vor acorda şi în acest an, „Premiile anuale ale municipiului Bistriţa”, cetăţenilor care, prin participarea lor la concursuri, competiţii, întreceri sau alte acţiuni cu participare naţională sau internaţională, au făcut ca numele municipiului să fie cunoscut în ţară şi străinătate.

Oricine cunoaște astfel de persoane, care merită să fie premiate de municipalitate, poate veni cu propuneri.

”Propunerile, însoţite de o copie a actului de identitate a persoanei nominalizate, una sau două fotografii în format electronic şi datele de contact cu număr de telefon, pot fi depuse la Primăria municipiului Bistriţa, str. Gheorghe Şincai nr. 2, până la data de 6 decembrie 2019” informează Primăria Bistrița.

Gala Premiilor municipiului Bistrița este un eveniment care în acest an va ajunge la cea de-a XX-a ediție, până acum, mai mult de o mie de bistrițeni primind distincții din partea municipalității pentru activitatea lor. Premiile au fost acordate până acum pe diverse secțiuni precum învățământ, sport, cultură, știință și economie.

La ediția de anul trecut s-a acordat și un premiu de excelență, care a ajuns la bistrițeanul Cristian Bodnar, absolvent al Universităţii Manchester şi masterand la Universitatea Cambridge, care a câştigat premiul “Undergraduate Awards in Computer Science”.

1 notes
304 views
bookmark icon

One thought on “Bistrițeni, puteți face propuneri pentru ”Premiile anuale ale municipiului Bistrița”

    Write a comment...

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *