Bistrițenii au primit mesaj Ro-Alert prin care sunt avertizați cu privire la emiterea codului roșu de caniculă

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a trimis joi, prin sistemul Ro-Alert, un mesaj prin care populația județului Bistrița-Năsăud este informată în legătură cu avertizarea cod roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie.

Avertizare meteo COD ROȘU de caniculă/val decăldură (temperaturi cuprinse între 36 – 39 grade Celsius),perioada preconizată 30.06 – 01.07.2022. Evitați deplasările, expunerea la soare și efprtul fizic intens desfășurat în exterior. Apelați serviciul de urgență 112 numai în caz de necesitate”, se arată în mesajul Ro-Alert, transmis și în limba engleză.

Reamintim că județul Bistrița-Năsăud, alături de alte 5 județe din țară, se află sub avertizare cod roșu de temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat.

”Joi (30 iunie) și vineri (01 iulie), în zonele joase din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge și depăși recordurile absolute ale perioadei. Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38…39 de grade în județele Arad, Bihor și Satu Mare, iar în Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud vor fi 36…37 de grade. Pe parcursul nopților temperaturile se vor menține ridicate și doar în orele dimineților se vor înregistra valori în general de 20…24 de grade”, au precizat meteorologii.