”Bistrițenii, în pericol să plătească taxa pe centrala termică de apartament!”

Cetățenii municipiului Bistrița care și-au instalat o centrală termică individuală de apartament ar putea fi obligați să plătească o taxă suplimentară” spune consilierul municipal Diana Morar.

”Oficialii de la nivel național spun că s-a majorat foarte mult numărul centralelor de apartament, iar ele cresc emisiile de dioxid de carbon, motivele invocate de către conducătorii ANRE fiind legate de capacitatea acestor centrale care a crescut de la 3.400 MW la 5.500 MW, în doar 3 ani, din 2015 în 2017” mai adaugă Diana Morar.

În opinia consilierului, ”această guvernare PSD-ALDE ne-a obișnuit ca noi cetățenii să fim jefuiți de statul român. Invocând tot felul de pretexte, aparent sub motivul grijii față de cetățeanul de rând, guvernanții caută tot felul de soluții pentru a atrage bani la buget. Ca și până acum, banii colectați din această posibilă nouă taxă, se vor duce cu siguranță pe salarii, iar investițiile într-un mediu mai curat vor lipsi în continuare”.

Facem precizarea că, la nivel național, un proiect mai vechi ce viza taxarea celor care și-au instalat centrale de apartament a fost readus în discuție. Acesta s-ar putea reflecta într-un impozit suplimentar sub pretextul poluării cu emisii de dioxid de carbon. Oficialii Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) sunt de părere că a explodat numărul centralelor de apartament în ultimii ani, iar acest trend se reflectă într-o creștere semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon.

La nivelul municipiului Bistrița, mai toate apartamentele sunt dotate cu centrale termice proprii.

FOTO: Diana Morar