Bogdan Ivan (PSD): Lege adoptată de Camera Deputaților, pas uriaș împotriva traficanților de droguri

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care are în prim plan o serie de modificări ale legilor privind combaterea traficului și a consumului ilicit de droguri. 

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000, precum şi a Legii nr. 194/2011, în sensul redefinirii noţiunilor de „substanţe aflate sub control naţional” şi de „droguri”, al majorării pedepselor pentru o parte dintre infracţiunile prevăzute în cuprinsul celor două acte normative, precum şi al incriminării deţinerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu.

Astfel, ”cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arată în proiect.

Proiectul de lege mai prevede că bunurile şi mijloacele folosite la fabricarea ilicită a drogurilor pot fi folosite în scop didactic, prin punerea lor la dispoziţia unităţilor de pregătire a organelor de aplicare a legii, sau prin folosirea lor în campanii de conştientizare a riscurilor asociate consumului de droguri.

De asemenea, „fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani”, conform propunerii legislative.

Deputatul PSD Bogdan Ivan consideră că această inițiativă legislativă reprezintă ”un pas uriaș împotriva traficanților de droguri”. 

Parlamentarul de Bistrița-Năsăud mai spune că această lege rezolvă o parte importantă dintr-un alt proiect de lege pe care l-a inițiat alături de președintele PSD, Marcel Ciolacu, de deputat Daniel Suciu și alți parlamentari PSD, inițiativă care incriminează traficul de substanțe psihoactive și permite testarea presupușilor consumatori.

”Adoptarea acestei legi a fost un pas mai rapid pentru a rezolva problema pedepselor pentru traficanți, urmând ca, odată cu finalizarea procedurilor parlamentare, să avem și o lege prin care putem identifica și sprijini victimele traficului de droguri!”, a spus, într-o postare pe o rețea de socializare, Bogdan Ivan.

S-au înregistrat 215 voturi pentru acest proiect, 47 contra și 5 abțineri.

Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, astfel că legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Proiectul poate fi consultat AICI.