Bogdan Ivan (PSD): ”Programul Start-UP Nation pentru studenți – o șansă reală de dezvoltare pentru mii de copii geniali ai României”

Deputatul PSD Bogdan Ivan s-a arătat nemulțumit de modul în care proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021 a fost construit, afirmând că în acest proiect nu au fost incluse măsuri pentru sprijinirea tinerilor și studenților. Astfel, de la tribuna Camerei Deputaților, social democratul a propus adoptarea unui amendament cu privire la înființarea unui program pentru susținerea studenților care doresc să devină antreprenori.

”Nu am auzit absolut deloc să se pomenească ceva despre tineri sau studenți în prioritățile bugetului pe anul 2021. Vin astăzi în fața dumneavoastră cu o propunere clară care să ajute dezvoltarea tinerilor de geniu ai României – Programul Start-UP Nation pentru studenți, inițiat de grupul parlamentarilor PSD. Acest program nu este un moft al stângii. Acest program este acel proiect care poată să dea o șansă reală la mii de tineri geniali din România, să stea aici, să investească, să inoveze, să dezvolte România. Este un proiect gândit, creat și construit împreună cu studenții, cu mediul de afaceri și universitățile. Mă uit la voi, stimați colegi tineri din PNL și USR, vă cunosc pe o parte dintre voi, sunteți oameni decenți, de bun simț și, în numele a milioane de tineri, vă rog să lăsați la o parte ceea ce v-au spus liderii voștri și să votați acest proiect. Pe noi toți ne-au trimis oamenii aici, nu domnul Barna sau domnul Cîțu, și în fața lor trebuie să ne plecăm și pe ei trebuie să-i slujim. Propun introducerea unui nou articol, care va avea următorul cuprins: în vederea sprijinirii studenților pentru începerea unei afaceri, se instituie programul național Start-up pentru studenți, ca un program multianual, gestionat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Stimați colegi ai Puterii, dacă astăzi veți vota împotriva acestui proiect declarați război unei generații întregi de români, care reprezintă România de astăzi și de mâine, studenți tineri, copii, care trebuie să facă România din nou adevărată”, a declarat deputatul PSD de la tribuna Camerei Deputaților.

Potrivit parlamentarului, alte state au avut succes cu proiecte similare, însă, cu toate acestea, amendamentul a fost respins.

”SUA, Israel sau Germania au avut succes cu proiecte similare. Putea și România, dacă parlamentarii PNL-USR+ ar fi votat pentru admiterea lui! Au uitat că oamenii sunt cei care i-au trimis în Parlament, iar amendamentul a fost respins. Avem nevoie de “3P” în societate pentru a ne asigura că România are viitor: promovarea tinerilor, prosperitatea maturilor și protecţia bătrânilor”, a completat Ivan.