Braconieri prinși în flagrant de polițiștii bistrițeni

 

 

Cinci bărbați, bănuiți de  comiterea infracțiunilor de braconaj, uz de armă fără drept, transportul vânatului braconat și nerespectarea regimului materiilor explozive, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore.

Pe trei dintre aceștia, polițiștii Secției 4 Poliției Rurală Beclean i-au depistat în flagrant, la data de 30 iulie a.c., în jurul orei 04.15, pe raza localității Braniștea, în timp ce transportau cu un autoturism carne de vânat.

”Cazul a fost preluat de polițiștii specializați de la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase care, la aceeași dată, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au efectuat 5 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de braconaj, uz de armă fără drept, transportul vânatului braconat și nerespectarea regimului materiilor explozive”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Cu ocazia perchezițiilor au fost descoperite 250 de grame de pulbere din categoria materiilor explozive și 49 capse de inițiere, 8 arme letale deținute legal cu privire la care există suspiciunea că ar fi folosite la braconaj, carnea, pielea și trofee provenite de la exemplare de faună cinegetică braconate, 48 de trofee de căprior și mistreț și o piele de viezure. De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării speciale 2 autovehicule despre care există suspiciuni că ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor.

”Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, la data de 29 iulie, în jurul orei 21.00, trei vânători și deținători legali de arme de vânătoare, cu vârste cuprinse între 60 și 69 de ani, din Beclean și Braniștea, împreună cu un alt bărbat, de 54 de ani, care nu este autorizat să dețină arme letale, ar fi braconat 2 mistreți și un căprior, pe raza fondului cinegetic nr. 34 Malin”, mai arată IPJ B-N.

Ulterior, cei patru, ajutați și de un tânăr de 22 de ani, din Braniștea, ar fi transportat vânatul braconat la locuința unuia dintre ei, unde au eviscerat, tranșat și împărțit cele 3 exemplare.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliția Orașului Beclean și Secției 4, criminaliști, luptători de la Acțiuni Speciale.

Față de cele cinci persoane, polițiștii au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore, iar cercetările în acest caz sunt efectuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a tuturor participanților.