Bugetare participativă în Bistrița-Năsăud: S-a deschis sesiunea de depunere a proiectelor

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a deschis sesiunea de depunere a proiectelor dedicate procesului de bugetare participativă, locuitorii județului având posibilitatea să facă propuneri până la data de 20 februarie 2022.

Cetățenii, care au cel puțin 18 ani împliniți, pot să-și expună online problemele cu care se confruntă, să sugereze soluții de rezolvare a acestora, să propună idei și inițiative proprii sub formă de proiecte prin intermediul secțiunii “Bugetare participativă”. Pentru a răspunde ideilor și nevoilor locuitorilor județului Bistrița-Năsăud, bugetarea participativă își propune implicarea directă a cetățenilor județului Bistrița-Năsăud în procesul de decizie pentru stabilirea modului în care sunt cheltuiți o parte din banii publici”, precizează președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Toate proiectele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate urmează să fie afișate pe pagina oficială de internet a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, secțiunea “Bugetare participativă”. În perioada 1 martie – 31 martie 2022, proiectele depuse vor fi supuse votului online al cetățenilor.

Propunerile trebuie să se axeze pe următoarele domenii și subdomenii:

• Domeniul ”Servicii sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane aflate în nevoie socială”

a) Subdomeniul „Protecția copilului”
b) Subdomeniul „Persoane cu dizabilități”

• Domeniul ”Sănătate”

a) Subdomeniul „Spitalizare continuă”
b) Subdomeniul „Ambulatoriu”

• Domeniul ”Cultură”

a) Subdomeniul „Arheologie”
b) Subdomeniul „Arte vizuale”
c) Subdomeniul „Tradiții și meșteșuguri”

• Domeniul”Sport și tineret”

a)Subdomeniul „Sport”

• Domeniul „Turism”

a) Subdomeniul „Velo-turism”
b) Subdomeniul „Drumeții montane”

Fiecare propunere trebuie să aibă un cost total de cel mult 200.000 lei (inclusiv TVA).

Mai multe detalii se găsesc pe pagina de internet a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, secțiunea Servicii online – Bugetare participativă.