FOTO: Cabanele Direcției Silvice de la Dealul Negru, Coldău, Fiad sau Valea Secii, rezervate de Revelion. Turiștii au plătit tarife cuprinse între 45 de lei și 100 de lei pentru o persoană pe noapte

Toate cele patru cabane de vânătoare din Bistrița-Năsăud aflate în administrarea Direcției Silvice Bistrița-Năsăud, subunitate a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva au fost deja închiriate de turiștii dornici să petreacă noaptea dintre ani în județul nostru.

Cabanele au fost rezervate, iar turiștii au plătit sume cuprinse între 45 și 100 de lei/persoană/noapte. Este vorba despre cabanele de la Dealul Negru, Coldău, Fiad sau Valea Secii, care pot găzdui între 8 persoane (cea de la Coldău) și maxim 20 de persoane (Dealul Negru, recent renovată și cunoscută ca fiind celebra cabană a lui Nicolae Ceaușescu).

 

”Am avut solicitări foarte multe, nu doar pentru perioada Sărbătorilor de iarnă, ci și în alte perioade ale anului. Am avut grupuri din județele învecinate care după ce au fost o dată, au revenit cu plăcere și cu alte ocazii, însă avem turiști și din alte părți ale țării. Acum, pentru noapte dintre ani, toate cabanele sunt închiriate. Ar mai fi disponibilitate de Crăciun” a declarat pentru Ziar de Bistrița inginerul Adriana Bartha din cadrul Compartimentului Comercial-Silvoturism al Direcției Silvice Bistrița-Năsăud.

Patru cabane pot fi închiriate de turiști pe toată perioada anului

Cabana Dealul Negru este amplasată în apropierea satului Cușma, la o distanță de circa 40 km de municipiul Bistrita. Această cabană a fost construită în anul 1977 (corpurile A și B) și în anul 1984 (corpul C). De menționat este și faptul că în corpul A erau frecvent cazate personalități ale vremii, printre care chiar și soții Ceaușescu, dar și diplomați și oameni de afaceri atât din ţară, cât și din străinătate). Ulterior, cabana a beneficiat de renovări, însă acestea nu au modificat arhitectura, dotările și utilitățile. ”Cabana pune la dispoziție 20 de locuri, tariful fiind de 100 de lei/persoană/noapte, în corpul recent renovat sau 55 de lei/persoană/noapte pentru corpul renovat în urmă cu mai mulți ani. Ca o noutate, accesul spre cabană e mult mai ușor. S-au mai asfaltat din drumuri, nu chiar până la cabană, dar o bună parte a drumului a fost reabilitată” a mai precizat Adriana Bartha.
Cabana Star Silva de la Fiad este amplasată în comuna Telciu, în satul Fiad, la o distanță de cca 25 km de limita cu județul Maramures, pe Valea Sălăutei.și la circa 60 km față de municipiul Bistrița. Cabana este construită pe locul unei clădiri care a fost sediu de district. Aceasta a fost transformată și etajată, începând din anul 1993, cu renovari ulterioare si o modermizare a salii de mese în 2007. Curte betonată oferă și locuri cu parcare. Capacitatea cabanei este de 16 locuri, iar tariful de 55 lei/persoană/noapte.
Cabana Valea Secii este amplasată în comuna Rodna, la circa 70 km de municipiul Bistrita, într-o regiune muntoasă sub Masivul Saca din Munții Rodnei, la altitudinea 700 m, pe cursul de apă Valea Secii, afluent al Văii Vinului. Este unul din punctele de acces spre Parcul Național Munții Rodnei – Rezervație a Biosferei. Cabana a fost construită 1986, iniţial ca adăpost pentru muncitori. Din anul 1990 s-au facut investiţii pentru îmbunatatirea structurii de rezistenţă a cabanei, etajare, modernizare. Cabana oferă 13 locuri de cazare, iar tariful estede 45 de lei/persoană/noapte.
Cabana de la Coldău este situată la o distanță de 4,5 km de orașul Beclean, într-o zonă pitorească, din partea de vest a județului, între Dealurile Ciceului, din zona Podișului Someșan. Lucrările de constructie au fost demarate în anul 2004, cabana fiind introdusă în circuit în anul 2007. Aceasta pune la dispoziție opt locuri de cazare, tariful fiind de 50 de lei/persoană/noapte.
Pentru a închiria una dintre cele patru cabane, turiștii trebuie să se adreseze Direcției Silvice Bistrița-Năsăud pentru a verifica disponibilitatea. În cazul în care se hotărăsc că vor închiria una dintre cabane vor trebui, inițial să achite un avans, iar ulterior, până când vor ajunge la cabana aleasă, vor trebui să achite integral costul cazării.