Cam puțini, dar hotărâți! Mitingul împotriva modificărilor aduse la Codurile de Procedură Penală a continuat a II-a zi!

Manifestațiile împotriva modificărilor aduse de PSD-ALDE la Codurile de Procedură Penală au continuat la Bistrița. Protestele s-au mutat cu o oră mai târziu și au început de la ora 19.

În fața Prefecturii s-au adunat aproximativ 40-50 de persoane care au scandat anti-PSD și anti-Dragnea. La proteste au venit în principal aceeași oameni ca-n prima zi.

S-a cerut demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, pe fondul condamnării cu executare care a fost pronunțată astăzi.

Deputatul Ionuț Simionca a fost prezent și a discutat cu manifestanții adunați la protest. De asemenea au venit la susținere și o parte din liberali.

Protestatarii au discutat în grupulețe și au plecat treptat din piață. Ultimii bistrițeni au plecat din piață în jurul orelor 21.