Camionetă acroșată de tren la Sărata

 

Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au fost sesizați, sâmbătă, prin numărul unic pentru apeluri de urgență – 112, despre faptul că trenul care circulă pe relația Bistrița- Miceștii de Campie a acroșat un autovehicul. Accidnetul s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată de pe raza localității Sărata.

La fața locului, polițiștii au început cercetările și au stabilit că accidentul s-a produs după ce un șofer nu s-a asigurat corespunzător.

Un bărbat de 42 de ani, din Bistrita, care conducea o camionetă nu s-a asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată dintre localitățile Sărata și Sărățel, autovehiculului fiind acroșat de trenul Regio 16.013. În urma accidentului, nicio persoană nu a fost rănită, fiind înregistrate doar avarii ușoare la tren și la camionetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

Trenul a staționat pe linia curentă aproximativ 50 de minute, după care și-a continuat drumul.

Polițiștii Sectiei 4 efectuează în continuare verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.