Campania de informare și conștientizare cu privire la gestionarea deșeurilor continuă; 30 de panouri stradale, amplasate pe cele mai circulate rute din județ

ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud continuă campania de informare și conștientizare cu privire la gestionarea deșeurilor în județ.

În acest sens, pe cele mai circulate rute din județ au fost amplasate 30 de panouri stradale cu dimensiunile 4 x 3 metri, scopul acestora fiind de a promova mesajul de conștientizare al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și al operatorul de salubritate Supercom – ”Hai să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!”.

În acest an ne dorim să implicăm toți cetățenii din județul nostru în păstrarea curățeniei, respectarea mediului în care trăim, grija și protejarea naturii pentru un viitor mai bun al copiilor noștri. De aceea, noua campanie de conștientizare este construită în jurul unei provocări adresate fiecărui locuitor al județului – provocarea de a se implica activ pentru mai buna gestionare a deșeurilor și de a le pune pe toate la locul lor! Dacă vom facem ceea ce trebuie în propria gospodărie și vom colecta selectiv deșeurile, le vom preda în mod corespunzător operatorului de salubritate, respectând calendarul de colectare, atunci, cu siguranță, acele deșeuri nu vor ajunge niciodată în natură”, a precizat directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae.

Acesta îi îndeamnă pe locuitorii județului să accepte provocarea și să susțină eforturile de a transforma Bistrița-Năsăud într-un județ mai curat.