Campanie inițiată de elevii unei clase de la Colegiul Național Andrei Mureșanu

Mai mulți elevi de la Colegiul Național Andrei Mureșanu din Bistrița și-au propus să sară în ajutorul altor colegi care provin din familii cu situații materiale precare. Aceștia au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru achiziția de tablete sau laptopuri.

”Noi, elevii clasei a XII-a E de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița, vrem să ajutăm! Am luat inițiativa de a achiziționa tablete sau laptopuri pentru elevii care nu au posibilitatea de a se bucura de acestea, iar pentru a ne atinge obiectivul vă cerem ajutorul. Sunt sute, poate mii de elevi din județul Bistrița-Năsăud de care nu știm, care nu se pot conecta la orele online sau împart un telefon cu încă cinci frați, fiindu-le răpit dreptul la educație”, se arată într-un comunicat de presă al elevilor de la CNAM.

Potrivit acestora, mișcarea #elevpentruelev nu poate fi realizată decât cu ajutorul mărunt al fiecăruia.

”Vrem să arătăm că se poate și că elevii pot schimba lumea altor elevi. Orice donație făcută poate să educe un elev privat de dreptul de a fi educat!”, se mai arată în același comunicat.

Donații se pot face în următoarele conturi (Banca Transilvania):

✅ LEI – RO79BTRLRONCRT0425751702

✅ EURO – RO56BTRLEURCRT0425751701

Totodată, pot fi donate tablete sau laptopuri folosite, dar funcționale, pentru a fi distribuite elevilor care au mare nevoie de ele.

Pentru mai multe detalii în legătură cu locația în care pot fi donate aceste echipamente, doritorii pot apela numărul de telefon: +40759 412 704.