Campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 continuă; unde vă puteți vaccina în weekend

Autoritățile din Bistrița-Năsăud continuă campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 la nivelul întregului județ, în calendarul activităților de vaccinare din acest sfârșit de săptămână fiind incluse acțiuni și în afara centrelor de vaccinare permanente.

Astfel, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a întocmit un calendar al acțiunilor de vaccinare din weekend:

SÂMBĂTĂ 5 iunie

  • BISTRIȚA, campanie drive-thru în parcarea magazinului Selgros, unde echipa S.V.S.U. va administra serul Pfizer;
  • RODNA, campania „Orașul merge la sat”, unde echipa detașată de la centrul din Năsăud va administra, începând cu ora 08:00, serul Johnson&Johnson; pentru a participa la această campanie, accesul se face pe strada Sportului.
  • ȘIEU ODORHEI, campania „Orașul merge la sat”, unde, începând cu ora 08:00, în zona Primăriei, echipa detașată de la centrul din Beclean va administra serul Pfizer.

DUMINICĂ 6 iunie

  • BISTRIȚA, campanie de vaccinare în zona foișorului din Parcul Municipal, unde echipa S.V.S.U. va administra serul Johnson&Johnson, în intervalul orar 08:00 – 20:00.
  • URIU, campania „Orașul merge la sat”, unde echipa detașată de la centrul din Beclean va administra serul Pfizer, începând cu ora 08:00, în zona Primăriei;
  • SPERMEZEU, campania „Orașul merge la sat”, unde echipa detașată de la centrul din Beclean va administra serul Pfizer, începând cu ora 12:00, în zona Primăriei.

Campanii de vaccinare în mediul rural au fost organizate și la Lechința, Dumitra, Prundu Bârgăului, Ciceu Giurgești, Ciceu Mihăiești, Reteag sau Poiana Ilvei. Totodată, acțiuni de vaccinare au fost organizate și în toate cele 4 orașe din mediul urban al județului – Bistrița, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi. 

La nivelul întregului județ Bistrița-Năsăud, până la data de la 2 iunie, au fost administrate 96.363 doze de vaccin, numărul total al persoanelor vaccinate cu rapel fiind de 46.584.