Când spune viceprimarul Cristian Niculae că ar putea fi modernizată strada Tărpiului? În acest an în niciun caz!

Primăria Bistrița nu va reuși nici în acest an să reabiliteze strada Tărpiului, una dintre cele mai circulate artere din municipiul Bistrița, dar și una dintre cele mai proaste străzi din oraș.

Cu toate că bistrițenii și-au arătat nemulțumirile în nenumărate rânduri cu privire la starea proastă a carosabilului de pe această stradă, municipalitatea parcă este legată de mâini și de picioare și nu o poate asfalta fără să urmeze pașii birocratici.

Abia în acest an, în bugetul local a fost cuprinsă suma de 185.000 de lei, bani cu care se vor demara procedurile de proiectare pentru lucrările privind modernizarea acestei străzi, însă despre execuție nu se poate vorbi în 2018.

Strada Tărpiului, din ceea ce știu eu, urmează să înceapă proiectarea pe ea și va avea două benzi pe sensul de urcare și o bandă pe cel de coborâre. Se va asfalta până la platforma de colectare a deșeurilor” a spus Cristian Niculae, care a mai adăugat că dacă în acest an se va face proiectarea, anul viitor va începe execuția propriu-zisă.

Așadar, autoritățile locale au planuri mari pentru această stradă. Pe o porțiune strada va rămâne cu două benzi, iar pe alta va avea trei benzi, iar proiectul presupune și realizarea unor trotuare, momentan inexistente, dar și a unor piste pentru bicicliști.

O valoare estimativă a lucrărilor pentru acest obiectiv de investiții este de circa 7 milioane de lei.

Între timp, Primăria Bistrița continuă în acest an proiectul privind amenajarea unui sens giratoriu la intersecția dintre strada Tărpiului cu Drumul Cetății și strada Livezi, care are ca scop principal fluidizarea circulației în zonă. În acest an vor fi demarate lucrările, iar firma desemnată câștigătoare în urma licitației este compania Dimex 2000, valoarea contractului fiind de circa 3,2 milioane de lei.

One comment

  1. Ne plimba de la un an la altul , sa zicem ca asteptam sa treaca si acest an , urmeaza 2019 an in care poate ne vor amagii din nou cu promisiuni doar ca sunt multe proceduri de urmat : proiectare …. studiu de fezabilitate ..propunere pentru realizare … supunere la vot pentru aprobarea banilor … si tot asa ne vom trezii ca ajungem in 2020 an in care iese la rampa dl. primar si promite ca se va asfalta str. Tarpiului … ca doar este an electoral …. sa speram ca o sa beneficiem si noi de conditii normale de trai cat mai curand , in conditile in care suntem platitori de taxe si impozite pentru zona B a orasului.