Când va fi gata noua rețea de canalizare pluvială de pe strada Mihai Viteazul din Bistrița

În cel mult șapte luni, noua rețea de canalizare pluvială de pe strada Mihai Viteazul va fi gata, a anunțat primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

”Am semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Rețea de canalizare pluvială pe strada Mihai Viteazul din municipiul Bistrița”. Firma sătmăreană Luk Trust Construct 2004 va încheia lucrările în maxim 7 luni, valoarea investiției fiind de 2.262.071 lei cu TVA. Noua rețea de canalizare pluvială, în lungime totală de 603 metri, va fi realizată din tuburi de polipropilenă corugată, cu diametre între 300 și 800 de milimetri. Pe traseu vor fi 19 cămine de vizitare și un separator de hidrocarburi, iar apele meteorice vor fi colectate de la 50 de guri de scurgere”, a precizat primarul Ioan Turc într-un mesaj postat pe o rețea de socializare.

Edilul Bistriței i-a cerut executantului să asigure o semnalizare corespunzătoare a șantierului stradal deschis, inclusiv luminoasă, pentru a nu pune în pericol circulația.

”Traficul va fi, oricum, perturbat parțial, dar aceste lucrări sunt absolut necesare pentru cetățenii din zonă, care erau expuși inundațiilor de fiecare dată când se înregistrau ploi abundente și de ani de zile cereau sprijinul municipalității pentru rezolvarea problemei”, a încheiat primarul.