Caniculă şi disconfort termic în Bistrița-Năsăud, până la sfârșitul săptămânii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă valabilă până la sfârşitul acestei săptămâni în mare parte din ţară.

Potrivit meteorologilor, în ultimele zile ale lunii iulie, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă.

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia și Muntenia. Local, noaptea, temperaturilenu vor coborî sub 20 de grade.

ANM mai precizează că luni, 26 iulie, local va fi caniculă și disconfort termic ridicat în regiunile vestice.