Caravana REPER va ajunge joi la Bistrița

Caravana REPER va ajunge joi, 3 noiembrie, la Bistrița, a anunțat deputatul Lorant Sas.

”Împreună cu colegii mei, parlamentari și europarlamentari ai Partidului REPER, am demarat acțiunile și activitățile reunite sub conceptul Caravana REPER, în cadrul căreia ne vom deplasa în peste 25 de localități din România, pentru a interacționa cu cetățenii. Sâmbătă, în cadrul unui eveniment organizat la București, am lansat manifestul REPER și Ghidul pentru Accesarea Fondurilor Europene (2021-2027). Duminică, ne-am deplasat la Ploiești și Constanța, pentru a participa la primele două evenimente din cadrul Caravanei REPER, unde am avut parte și de întâlniri cu simpatizanții din cele două localități. Joi, 3 noiembrie, caravana REPER va poposi la Bistrița”, a precizat deputatul Lorant Sas.