Care sunt proiectele care ar putea primi finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

Un număr de 17 proiecte depuse de persoane fizice, asociaţii și fundaţii ar putea primi finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, proiectul de hotărâre care prevede stabilirea beneficiarilor urmând să fie analizat în ședință ordinară din data de 26 mai.

Au fost depuse la registratura Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud un număr de 22 de proiecte pentru a obţine finanţare nerambursabilă de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud. După evaluarea acestora de către comisiile de evaluare, au îndeplinit condiţiile de eligibilitate un număr de 17 proiecte, pentru care se vor încheia contracte de finanţare nerambursabilă, acestea fiind propuse pentru finanţare cu suma totală de 214.821 lei. Rezultatele evaluării proiectelor au fost afişate pe site-ul www.portalbn.ro, prin grija secretarilor comisiilor de evaluare, cu respectarea prevederilor Ghidurilor solicitantului, dându-se posibilitatea solicitanților de a formula observații în scris în termen de 48 de ore de la data afișării”, se arată în documentația atașată proiectului de hotărâre.

Astfel, proiectele selectate pentru a beneficia de finanţare de la bugetul județului Bistriţa-Năsăud pe anul 2022 sunt:

Încheierea contractelor de finanțare nerambursabilă cu beneficiarii selecționați se va realiza în termen
de maxim 30 de zile de la data publicării rezultatului final al sesiunii de selecție de proiecte.

Derularea contractelor de finanţare nerambursabilă care se vor încheia între beneficiari şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va fi monitorizată de către Direcția economică din cadrul administrației județene.