Câte persoane și-au găsit un loc de muncă luna trecută?

ziar de bistrita ajofm

În prima lună a anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă 239 de persoane, dintre care 122 sunt femei.

Potrivit datelor comunicate de AJOFM Bistrița-Năsăud, din totalul persoanelor ocupate, 75 au peste 45 de ani, 36 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 64 au între 25 și 35 de ani, iar 64 sunt tineri sub 25 de ani (64 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 82 provin din mediul urban, iar 157 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale+postliceale (92), urmate de cele cu studii gimnaziale (82). Numărul celor cu studii profesionale este de 42, cei cu studii superioare sunt în număr de 14, iar cei cu studii primare sunt în număr de 9.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud, 179 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele 10 luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 753 persoane.