Câți bani ar putea pierde Spitalul Județean de Urgență Bistrița, lunar, dacă până la 1 aprilie nu va fi promulgat bugetul de stat pe anul 2019?

Spitalul Județean de Urgență Bistrița ar putea înregistra pierderi semnificative dacă bugetul de stat pe anul 2019 nu va fi promulgat până la data de 1 aprilie. Întârzierea promulgării bugetului poate duce la pierderi lunare de circa un milion de lei pentru cea mai mare unitate medicală din Bistrița-Năsăud.

Dacă nu intrăm cu data de 1 aprilie, şi mai mult ca sigur că nu vom intra, având în vedere că mergem pe contractarea de anul trecut, cu fracţie lunară, şi nu intrăm cu noii indicatori pe care i-am îndeplinit anul trecut, Spitalul din Bistriţa pierde cam un milion de lei pe lună. Aceasta este diferenţa la care mă aştept la contractul de anul acesta în plus faţă de indicatorii de anul trecut”, a precizat managerul Spitalului Judeţean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.

Potrivit sursei citate, prin bugetul din acest an, Spitalul Judeţean de Urgenţă ar trebui să aibă un contract mult mai bun cu Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate Bistrița-Năsăud, creșterea fiind datorată complexității actului medical.

Investiţiile care s-au făcut în spital până acum şi medicii noi care au venit au venit cu proceduri chirurgicale, cu proceduri medicale noi, mult mai complexe, de aceea indicele de complexitate a cazurilor la spitalul a crescut. Am insistat foarte mult pe durata medie de spitalizare din spital și aceasta s-a diminuat, fapt care aduce o creştere a bugetului care urmează să fie contractat de spital cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud. Fiecare lună de amânare ne ve afecta pentru că nu vom mai încasa aceşti bani” a declarat Gabriel Lazany.

Managerul unității medicale a mai menționat că ”în primul trimestru nu ne afectează pentru că oricum mergeam pe act adițional pe fracție (…) Mai mult ca sigur, vom lucra pe act adițional și în trimestrul al doilea”. Dacă acest lucru se va întâmpla, Gabriel Lazany spune că pierderile se vor resimți.

One comment

  1. DE CE VA SUPĂRAȚI CÂND ACEST OM VREA SA FAC BINE PENTRU NOI TOȚI.?