Ce a cerut prefectul Teofil Cioarbă Poliției și Jandarmeriei, în urma incidentului de la Big

În contextul agresiunilor petrecute zilele trecute în municipiul Bistrița, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, a convocat conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și pe cea a Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistriţa-Năsăud în ședință, pentru a stabili un set de măsuri pentru prevenirea faptelor antisociale.

În cadrul ședinței, Instituția Prefectului a cerut ca polițiștii din dispozitivele de ordine și siguranță publică, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, să acționeze permanent pentru prevenirea faptelor antisociale, în scopul impunerii ferme a legii, pe raza întregului județ.

De asemenea, prefectul Teofil Cioarbă a solicitat intensificarea acțiunilor de patrulare, în special în zonele cele mai frecventate de locuitorii județului, precum școli, parcuri, centre comerciale, localuri publice, atât de pe raza municipiului Bistrița, cât și a orașelor Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi.

Mai mult, autoritățile din Bistrița-Năsăud vor solicita conducerii Ministerului Afacerilor Interne suplimentarea numărului de polițiști din dispozitivele de ordine și siguranță publică.

Totodată, pe fondul situației îngrijorătoare pentru siguranța cetățenilor, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a făcut apel către primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, să solicite intensificarea acțiunilor Poliției Locale.

Într-un comunicat de presă, Instituția Prefectului menționează că a contactat și ține legătura cu familiile celor doi tineri agresați în data de 5 mai într-un parc din municipiul Bistrița și le oferă tot sprijinul de care au nevoie.

Instituția Prefectului, într-o colaborare directă cu celelalte instituții ale statului responsabile pentru ordinea și liniștea publică, a acționat ferm in privința celor vinovați, iar strategia de prevenire a unor astfel de evenimente neplăcute este și va fi prioritară. Instituțiile statului român sunt la dispoziția cetățeanului și nu invers! Ca atare, în cazul unei fapte antisociale, dacă aţi asistat sau aveţi informații despre comiterea unui eveniment de acest gen, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist sau sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă! Bistrița-Năsăud este județul nostru, al tuturor. Cei care nu înțeleg acest lucru, vor suferi rigorile legii!”, se arată în comunicatul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *