Ce a declarat președintele CJ B-N, Emil Radu Moldovan, la ieșirea de la urne?

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, social democratul Emil Radu Moldovan, a participat la referendumul de revizuire a Constituției. Acesta s-a prezentat la secția de votare din incinta Liceului cu Program Sportiv alături de soţia sa şi fiica sa. La ieșirea de la urne, Moldovan a declarat că, prin votul său, a ales să susțină cea mai mare inițiativă cetățenească de după Revoluție.

Eu sunt aici în calitate de cetățean și, în calitatea mea de politician, din respect pentru cei trei milioane de români care în urmă cu trei ani au avut această inițiativă, care este cea mai mare inițiativă cetățenească de după Revoluție, prin care au solicitat Parlamentului României modificarea articolului 48 din Constituție alineatul 1 și organizarea acestui referendum. Eu mă bucur că parlamentarii României au luat act de cererea cetățenilor, un gest de normalitate, și împreună cu Guvernul a organizat acest referendum. Este important ca spiritul civic din țara noastră să crească, cred că este important ca românii să fie cei ce decid cum vor să arate România peste o sută de ani” a precizat Emil Radu Moldovan.

Președintele CJ B-N a completat că a votat ”DA” pentru ”normalitate, pentru firesc, nu împotriva cuiva, ci pentru a încerca să arătăm lumii întregi că România este o țară normală, o țară în care creștinii sunt majoritari”. 

Emil Radu Moldovan a mai adăugat că, în opinia sa, pragul pentru validarea referendumului va fi atins. ”Eu cred că acest prag poate fi atins, dar asta depinde de oameni și de cât de mult își doresc ca acest lucru să se întâmple. Eu sper ca pragul să fie atins” a încheiat Moldovan.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud estimează că cei mai mulți cetățeni se vor prezenta la urne mâine după-amiază.

FOTO: arhivă