Ce companie din județ va furniza lenjerii de pat pentru Spitalul Județean de Urgență din Bistrița?

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a anunțat că a încheiat un contract cu o companie din județ, care va furniza lenjerii de pat pentru unitatea medicală.

Până la finele lunii decembrie, peste 1.200 de seturi de lenjerie de pat vor fi livrate către Spitalul Județean de Urgență Bistrița

Am semnat contractul de furnizare pentru 1.200 seturi de lenjerie de pat, ce urmează a fi achiziționată din banii încasați ca și chirie pentru amplasarea automatelor de cafea. Intenția a fost de achiziționare lunară a unei cantități de lenjerie aferentă sumei lunare încasate, dar la inițiativa managerului INTEX S.A. Năsăud, Dorel Sima și a administratorului Paraschiva Moldovan, aceștia vor livra la sfârșitul lunii decembrie întreaga cantitate de lenjerie, plata urmând a fi efectuată lunar, pe măsura încasării chiriei. Vă mulțumim, și salutăm această ințiativă care va aduce lenjerie nouă pentru pacienții spitalului mult mai repede decât ne-am fi așteptat” a precizat Gabriel Lazany.

Reamintim că banii necesari pentru aceste achiziții provin din închirierea spațiului pe care sunt amplasate automatele de cafea atât în incinta Spitalului Județean de Urgență Bistrița, cât și în alte clădiri care aparțin unității medicale.

Nu mai puțin de nouă astfel de aparate sunt închiriate cu sume ce pornesc de la 450 de lei și pot ajunge chiar și la 3.000 de lei pentru un metru pătrat. Spre exemplu, pentru aparatul de cafea amplasat în incinta Policlinicii din municipiu, chiria se ridică la 3.050 de lei.

În total, lunar, suma provenită din aceste chirii se ridică la mai bine de 20.000 de lei, bani care sunt folosiți de conducerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița pentru achiziția de lenjerii noi pentru pacienți.

Intex SA Năsăud a luat ființă în anul 2002, când Compania Intex Baia Mare (înființată în 1997) a achiziționat prin licitație publică activelei fostei fabrici Textila Năsăud. Din anul 2002, a început așadar un amplu proiect de reamenajare și reabilitare a spațiilor și utilajelor de producție, care existau în firma Textila.

În prezent, compania Intex SA Năsăud produce textile pentru casă (lenjerii de pat, cearceafuri cu elastic pentru saltele, huse de protectie pentru saltele, pleduri), dar se adresează și companiilor care își desfășoară activitatea în domeniul hotelier, oferindu-le textile pentru dotare . De departe însă, cele mai bine vândute produse sunt textilele pentru dormitoare.

FOTO: www.kishinev.all.biz