FOTO: Ce distincție a primit primarul din Lechința, Romeo Florian, din partea pompierilor?

Anul 2017 a adus pentru Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud cresterea numărului de subunități de intervenție, un deziderat al pompierilor bistrițeni în vederea scăderii timpului de răspuns și intervenție pentru populația județului.

Punctul de lucru Lechința, operaționalizat cu data de 1 mai 2017, cea mai nouă subunitate a pompierilor din Bistrița – Năsăud, reduce timpul de răspuns în zona de câmpie a județului cu mai bine de 20 de minute.

Am găsit în autoritățile județene și locale partenerii necesari în vederea implementării acestui proiect de suflet pentru pompierii bistrițeni. În persoana primarului comunei Lechința, Romeo Florian, am găsit un partener de discuții în momentul concretizării acestei idei, dar mai ales în momentul contrucției acestui punct de lucru, într-un timp record” precizează ISU B-N.

În primele opt luni de la deschiderea acestui punct de lucru, echipajele de intervenție ale pompierilor militari din Lechința au avut sute de misiuni pentru sprijinirea populației din comunitățile din zona de câmpie.

În acest context, prin ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență România, pentru contribuții deosebite în susținerea activităților specifice pompierilor militari, se conferă Emblema de merit „Partener pentru ordine și siguranță publică” clasa a III – a  primarului comunei Lechința, Romeo Florian.

SURSA: ISU B-N